Amintiri cu Dudelange. Rezervele lui Petrescu n-au făcut față și Astra e aproape de finala Cupei

Amintiri cu Dudelange. Rezervele lui Petrescu n-au făcut față și Astra e aproape de finala Cupei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu gândul la campionat, CFR a părut la fel de interesată de Cupa României cam cât de interesați erau jucătorii Astrei de câtă apă curge pe Someș. Dan Petrescu a folosit un singur titular de bază, Mario Camora și a apelat inclusiv la jucători care nu jucaseră din octombrie, cum e cazul lui Mate Males. Fără gol marcat în play-off, Astra a mers la Cluj cu mult mai mulți titulari, inclusiv cu Alibec, absentul din ultimele etape. Cu rezervele, CFR-ul lui Dan Petrescu n-a arătat deloc ca și cel pe care îl știa toată lumea. Defensiva vraiște, invita parcă Astra să marcheze. Prima mare greșeală a însemnat și primul gol. Peteleu i-a dat mingea lui Valentin Gheorghe și internaționalul de tineret n-a mai putut fi oprit (5).

Primul gol pentru Bud și minutele de speranță ale clujenilor

CFR a dat câteva speranțe puținilor spectatori că poate să se bată cu Astra, chiar și cu echipa încropită. Au urmat minute de dominare ale gazdelor și Cristi Bud a plasat, cu capul, mingea în poartă (15). A fost primul gol de la revenirea din Elveția a atacantului care încă este cel mai bun marcator din istoria CFR-ului. A urmat ocazia mare a lui Moutinho, care n-a prins spațiul porții părăsite de portarul brazilian brazilianul Santos (23). Astra n-a ratat, cum a făcut-o CFR. Un henț în careu a lui Cestor, nevăzut de Chivulete și o minge pierdută de Hoban care a dus la un contraatac, iar defensiva clujenilor s-a „blocat” din nou. Begue l-a surprins, de această dată, pe Jesus Fernandes (35).

Omrani și Deac n-au putut limita scorul

Dan Petrescu a crezut că CFR poate reveni în joc cu aceeași echipă și nu a făcut schimbări la pauză. Repriza a început la fel de prost cum se încheiase prima, pentru „Bursuc”. Alibec a trimis în bară, din lovitură liberă, iar Butean a reluat în poartă mingea ricoșată în fața porții (51). Era deja un dezastru pentru Dan Petrescu, iar fanii clujenilor își aminteau de coșmarul Dudelange, ultima echipă care marcase 3 goluri în Gruia. Pentru a câștiga ceva șanse în retur, Petrescu a introdus vedetele Deac și Omrani. A urmat ocazia mare a lui Bud și bara lui Moutinho. În zadar a atacat disperat campioana în final. Astra s-a impus într-o partidă de care i-a păsat mai mult decât i-a păsat CFR-ului. Până la urmă, Astra nu avea de ce să-și menajeze jucători pentru play-off. Șansele pentru finală sunt ale giurgiuvenilor.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…